Expozitie

Descoperă adevărata față a Polietilenei

Jun 07, 2017 Lăsaţi un mesaj

Proprietățile polietilenei pot fi împărțite în proprietăți mecanice, chimice, electrice, optice și termice.

 

Polietilena are o rezistență redusă, duritate și rigiditate, dar are o ductilitate ridicată și rezistență la impact, precum și o frecare redusă. Aceasta arată o fluaj puternică sub forță persistentă, care poate fi redusă prin adăugarea de fibre scurte. Se simte ceară atunci când este atins.

 

Utilitatea polietilenei este limitată de punctul său de topire de 80 ° C (HDPE, tipurile de cristalină scăzută mai devreme). Pentru gradele comerciale obișnuite de polietilenă de medie și înaltă densitate, punctul de topire este în mod obișnuit între 120 și 180 ° C (248 până la 356 ° F). Punctul de topire pentru polietilena medie, comercială, cu densitate scăzută este de obicei de 105 până la 115 ° C (221 până la 239 ° F). Aceste temperaturi variază puternic cu tipul de polietilenă.

 

Polietilena este alcătuită din hidrocarburi nepolare, saturate, cu greutate moleculară mare. Prin urmare, comportamentul său chimic este similar cu parafina. Macromoleculele individuale nu sunt legate covalent. Datorită structurii lor moleculare simetrice, ele tind să cristalizeze; Polietilena totală este parțial cristalină. Creșterea cristalității cresc densitatea și stabilitatea mecanică și chimică.

 

Majoritatea claselor LDPE, MDPE și HDPE au o rezistență chimică excelentă, adică nu sunt atacate de acizi puternici sau baze puternice și sunt rezistente la oxidanți buni și agenți reducători. Probele cristaline nu se dizolvă la temperatura camerei. Polietilena (cu excepția polietilenei reticulate) poate fi, de obicei, dizolvată la temperaturi ridicate în hidrocarburi aromatice cum ar fi toluen sau xilen sau în solvenți clorurați cum ar fi tricloretanul sau triclorbenzenul.

 

Polietilena absoarbe aproape nici apă. Permeabilitatea la gaze și vapori de apă (numai gazele poliare) este mai mică decât cea pentru majoritatea materialelor plastice; Oxigenul, dioxidul de carbon și aromele, pe de altă parte, pot fi ușor de trecut.

 

PE poate deveni fragil atunci când este expus la lumina soarelui, negrul de fum este de obicei folosit ca stabilizator UV.

 

Polietilena arde încet cu o flacără albastră având vârful galben și dă un miros de parafină (similar cu flacăra lumanarilor). Materialul continuă arderea la îndepărtarea sursei de flacără și produce o picurare.

 

Polietilena nu poate fi imprimată sau lipită fără pre-tratare.

 

Polietilena este un bun izolator electric. Oferă o bună rezistență la urmărire; Totuși, devine ușor încărcat electrostatic (care poate fi redus prin adăugarea de grafit, negru de fum sau agenți antistatici).


Trimite anchetă